ciob fara glamour

Seară. Ziua de muncă tocmai s-a sfârşit. Aştept troleibuzul. La staţia, câteva zeci de oameni nerăbdători: se calcă, se înghesuie să vadă dacă nu vine troleul acela nenorocit (n-am înţeles niciodată chestia asta – să te înghesui ca să vezi, de parcă faptul că îl vezi ţi-ar oferi o prioritate la deschiderea uşilor sau ar crea o relaţie personală). Într-o parte a mulţimii, mult în oameni, un tip de vreo 50 ani îşi aprinde o ţigară, bineînţeles fără a-şi întreba vecinii dacă sunt de acord. În altă parte a mulţimii,stă un tânăr cu un buchet bogat de trandafiri. Se poartă stângaci cu buchetul, e oarecum jenat de „pachetul” lunguieţ pe care trebuie să-l urce în troleu, ce mai, mare chin, e ora de vârf a serii…

Vine troleibuzul. Tânărul cu flori îşi face drum printre primii, urcă şi se opreşte chiar lângă uşă, îşi aranjează buchetul. Aşteaptă. Câţiva călători urcă în spaţiul rămas liber şi uşa se blochează. Ceilalţi, nemulţumiţi, urcă pe altă uşă. În fine, troleul porneşte. Tipul cu florile şi-a creat un spaţiu liber în jur. Nimeni nu îndrăzneşte să-l ghiontească, să-l ferească, să-l împingă sau să-i zică să facă loc să treacă şi alţii în interiorul troleibuzului…Florile îi procură un fel de imunitate morală, un statut care-l scoate din uman şi îl aruncă undeva în supra uman, un fel de medalie de merit…

…Peste alte câteva staţii, urcă şi o tanti, să aibă vreo 40 ani, e durdulie şi are o sacoşă mare în mână: vine de la piaţă, magazin, gară sau cine ştie… Bineînţeles sacoşa nu încape în troleibuz, şi doamna o împinge în interior, pe lângă, deasupra şi printre ceilalţi călători. Îl atinge inclusiv pe tânărul cu flori şi îi şifonează buchetul. Tânărul sare ca ars: „Doamnă, vă rog, mai atent.” Tipa îl priveşte încurcată. Tace.

El: „Ce vă holbaţi aşa la mine? Vă înghesuiţi ca o vacă! Geanta asta, credeţi cumva c-o s-o duc în spate? Mi-aţi stricat şi buchetul.”

Ea: „Tinere, nu sunteţi în automobilul personal, faceţi loc şi pentru ceilalţi, că tot un leu plătiţi, ca şi mine. Şi buchetul ăsta, aţi luat bilet şi pentru el? Nu? Atunci să-l ţineţi altfel, sau îl daţi cuiva din cei aşezaţi pe scaune să vi-l ducă. Toţi vrem acasă.”

El: „Ce proastă needucată!”

Ea: „Boule!”

El: „Du-te în …”

Ceilalţi călători privesc impasibil incidentul. Nu e problema lor, în definitiv.

Ea vrea să spună ceva, este vizibil înfuriată. Tipul se caută grăbit în buzunare: îi sună telefonul mobil. Răspunde: „Da, puişor... Sunt pe drum… Degrabă ajung… Am şi o surpriză pentru tine…Te pup…Mi-e dor de tine…”

Închide şi strecoară aparatul în unul din buzunarele interne ale sacoului… Doamna şi-a pierdut graiul în faţa aceste probe de drăgălăşenie… Tace, încurcată, plictisită. Doar oftează.

El priveşte în gol... La următoarea staţie tipa coboară, cu tot cu geanta buclucaşă. Peste alte 2 staţii, coboară şi tipul cu flori.