stire cu rusi, englezi si romani

O ştire BBC din 26 decembrie 2007 anunţa „rugămintea” Ministerului de Externe al Rusiei ca, de la 1 ianuarie 2008, centrele British Council din Rusia să-şi stopeze activitatea, din motivul că „sunt deschise şi lucrează ilegal” pe teritoriul Federaţiei Ruse. La 14 ianuarie 2008, ambasadorul englez la Moskova, Russell Brenton, a fost chemat să dea explicaţii în legătură cu faptul că, filialele BC din Sankt-Petersburg şi Ekaterinburg s-au redeschis în noul an.

Un scandal mai vechi ce-şi trage originile din afacerea Litvineko.

Ca de obicei, ruşii nu lucrează cu mănuşi. Funcţionarii culturali britanici sunt trataţi laolaltă cu diplomaţii, politicienii şi restul englezilor.

Chiar mă îndoiesc că Rusia, cu toată bogăţia ei culturală şi spirituală, s-ar putea dispensa de un asemenea focar de cultură şi educaţie, or, centrele British Council ofereau literatură nouă, din toate domeniile, mai ales ştiinţe umanitare - cărţi atât de necesare studenţilor ruşi. Pe lângă asta se ocupau şi cu sprijin didactic pentru profii de engleză, organizau cursuri de limbă şi civilizaţie engleză, ce mai, făceau cultură. Şi mai mult mă îndoiesc că Rusia ar trebui să dea cu piciorul în uşile spre alte culturi… Habar n-am cum se va termina scandalul acesta, mi-ar plăcea să fie rezolvat pe cale amicală…

(via vector`s)

Altfel, cotidianul Timpul de Dimineaţă a publicat vineri, 18 ianuarie un interviu cu Ion Mircea, director la Direcţia Români din Afara Ţării în cadrul ICR, la tema „vie” a înfiinţării unei filiale a Institutului Cultural Român la Chişinău.

Fragment:

« Reporter: Aveţi o intenţie mai veche de înfiinţare a unui institut cultural la Chişinău. De ce până în prezent acesta nu există?

Ion Mircea : Sunt şi lucruri pe care nu le putem face. Dorinţa noastră cea mai mare este să înfiinţăm un institut cultural la Chişinău. Impedimentele nu vin din România, ci din RM. În opinia mea, acest institut nu se înfiinţează, întrucât guvernul actual al RM nu găseşte translatori. Nu este capabil să identifice translatori care să traducă toate mesajele culturale din limba română în limba… moldovenească. În cursul anilor s-au făcut demersuri care nu au fost acceptate de partea moldovenească. »

Eu nu am înţeles, tipul ăsta spune bancuri ? Dacă nu, are vre-un răspuns oficial al Guvernului moldovean, ca să râdem şi noi ? Dacă da, atunci a greşit cumva adresa, ziarul în cauză are şi un supliment, Timpul satiric, un fel de Academia Caţavencu la moldoveni, care l-ar găzdui cu plăcere.

Încă aşteptăm xero-copii sau foto-copii ale unor cereri, ordine sau răspunsuri din corespondenţa bilaterală ICR-Guvernul Moldovei care ar proba cine trişează…

P.S. a apărut nr.2 al revistei Stare de Urgenţă, mult mai bun decât precedentul. Revin cu detalii.

100 traduceri anual

Operaţia « Să traducem anual 100 cărţi »

Abu Dhabi Authority for Culture şi-a fixat scopul ambiţios de a traduce în arabă 100 cărţi anual. Ideea aparţine lui Karim Nagy, un îndrăgostit de literatură, stabilit în Emirate. Numit Kalima (cuvânt, vorbire), acest proiect inventariază o situaţie tragică : lumea arabă nu traduce anual, mai mult de 300 cărţi din limbi străine, adică a cincea parte din producţia unei ţări ca Grecia. Astăzi, cele 22 ţări arabe luate în ansamblu publică anual mai puţine cărţi decât Turcia. Cărţile religioase sunt 17 % din această sumă.

Primele 100 cărţi selecţionate în cadrul acestui proiect aparţin unor epoci şi domenii foarte variate. Virgiliu, Euripide, Sofocle, savanţi (Einstein, Newton, Hawking), economişti (Keynes, Friedman), filozofi (Hegel, Spinoza, Habermas), romancieri (Faulkner, Gordimer), dar şi o duzină de cărţi de drept, sport, arte şi divertisment. Cărţile în limba engleză sunt în număr de 52. Cele în limba franceză (la egalitate cu germana) sunt 9, semnate de Montaigne, Camus, Althusser, Le Corbusier, Deleuze, Derrida, Lacan, Le Goff şi Truffaut. Promotorii iniţiativei nu au ezitat să-l includă în listă pe Isaac Singer, premiul Nobel pentru literatură din 1979, care va fi tradus din idiş.

Cărţile vor fi oferite gratuit bibliotecilor sau vor fi “urcate” în regim on-line. Rămâne să se treacă încă o barieră : cea a cenzurii statelor autoritare, dar şi a grupurilor sociale tradiţionale dominate de o lectură strânsă şi arhaică a islamului.

Robert Solé Le monde, 28.11.2007

carti...telefoane

O replică-stafidă: „Nu-mi face plăcere să aud permanent că în Bulgaria cărţile ar fi prea scumpe. În această ţară câteva milioane de oameni utilizează telefoane mobile. Şi milioane de oameni cheltuiesc lunar pentru convorbiri telefonice mai mulţi bani decât ar costa o carte. Nu consider că, o carte care costă 3, 4 sau 5 dolari e prea scumpă. Mai ales dacă câţiva oameni citesc aceeaşi copie” (via E.K).

În original: „Не ми харесва постоянно да слушам, че българските книги са скъпи и да се правят сравнения с Европа. В тази страна няколко милиона използват мобилен телефон. И милиони хора говорят по телефона за повече пари на месец, отколкото би струвала една книга. Не смятам, че една книга, която струва шест, седем, осем или девет лева, е прекалено скъпа. Особено, ако няколко души четат едно и също копие.”

Fraza aparţine lui Edward Vick, director al unei firme de traduceri, care a iniţiat premiul „Vick Prize for the Bulgarian Novel of the Year”.

În ce mă priveşte, am vorbit luna trecută (de fapt prima lună de când am GSM de 7 dolari, adică aproape 100 MDL). Mamă, când mă gândesc că aş fi putut să-mi cumpăr din banii ăştia doi Barthes apăruţi la Cartier!!!

fantezii cu carti

prietenii cei mai buni ai omului: câinii sau cărţile?

Perete.

Cum nasc cărţile...

Biblia şi mărul, absolutul şi păcatul adunate împreună...



imagini Le blog des livres

scriitori si eroi

Un scriitor francez a avut parte de o trăire de dragul căreia unii dintre noi şi-ar jertfi ceva din anii de viaţă: s-a întâlnit chiar cu eroii săi. Iată o legendă, sau dacă vreţi un subiect pentru o povestire pe care un literat genial (desigur necunoscut încă) ar putea-o transforma în monument de literatură. Deocamdată nimic din toate astea: scriitorul de care e vorba, Pierre Jourde, a transformat întîlnirea într-un subiect de investigaţii penale... Pierre Jourde a fost agresat de locuitorii unui sătuc pe care i-a descris în unul din romanele sale, « Pays perdu ». Tipii au fost total nemulţumiţi de maniera în care au fost zugrăviţi, de dedesubturile, tabu-urile, gesturile şi gândurile ascunse descrise cu sârg şi pedantism de Jourde.
Imi vine greu să mă pronunţ, arta este artă. Tipii m-au surprins că au citit măcar cartea şi s-au chinuit să ghicească feţele din dosul măştilor literare. Mai vezi aşa ceva în satele noastre ? e bine că încă îl ţin minte pe Eminescu şi creangă ! Dar, uneori, scriitorul păşeşte graniţa (juridică dar şi morală) dintre public şi privat ; între spaţiul intim, pe de o parte, în care individul X poate fi oricum – sincer sau prefăcut, avar sau darnic, pacifist sau războinic, este dreptul său şi spaţiul public în care acesta păstrează limitele unei decenţe, nu este violent şi nu încalcă codul de conduită. Scriitorul în acest caz este un agent exterior care impune individul X să scoată afară intimitatea, să se expună în văzul lumii în pielea goală. Un teorism soft, aş zice eu. Poate nu am înţeles ceva, dar cred că, împreună cu problema artei mai există şi alta, a umanului, a dreptului acestuia la o autonomie. Mă rog, localnicii agresori au fost sancţionaţi de justiţia franceză, dar...

polemici

Los Angeles Times publica dosarul unei dispute construite in jurul raportului dintre critica literara traditionala, pe hartie, si blogosfera literara.

argumentele partilor:

- "If you were an author, would you want your book reviewed in the Washington Post and the New York Review of Books, or on a web site written by someone who uses the moniker NovelGobbler or Biogafriend?"

- "The book review section … remains the forum where new titles are taken seriously as works of art and argument, and not merely as opportunities for shallow grandstanding and overblown ranting."

- The literary blogs are reaching a small audience. While larger newspapers have hundreds of thousands of subscribers, the Elegant Variation, for example, has an estimated 5,000 to 7,500 hits a day, while Champion's Return of the Reluctant is averaging 40,000 visits a day.

de partea cealalta:

- "It's okay for the lit blogosphere to exist as a version of your Mom's book club — it's okay for us to talk books and authors and compare notes on favorites, as long as we keep our place,"

- "Have you got that? We must not think for a minute that we contribute anything beyond serving as accessories to the real literary discussions…. We should buy books but not dare to offer well thought opinions on them."

- blogs can identify and celebrate worthy authors, especially local writers, who are ignored by print media outlets.

exista insa si alte pareri, in afara dihotomiei cronica pe hartie - cronica electronica:

- "When bloggers disagree with or agree with an article about books in the mainstream press, it drives traffic to the newspaper,"

- The two sides needn't be in opposition, certainly not at this time. There is a vast ecosystem of information about books out there, and all of it needs our support."

- "There will always be bloggers who poke at newspapers and editors who resent that poking. But the best of the blogs take a deeper, more nuanced view about coverage, and the best newspapers think about how to leverage what the Internet offers. We need to bring more readers into the discussion, instead of cutting them out."

- The litblogs could use more editorial care; the newspapers could use more passion and spontaneity. But here's the good news: the twain can meet."

aceasta disputa este un moft, daca inregistram si urmatorul argument :

- In recent months the Los Angeles Times cut the size of its Book Review and redesigned it to share space with the Opinion section. Reviews have also been cut in San Francisco and St. Petersburg, Fla.; the Chicago Tribune is moving its review to Saturday, where it will reach fewer readers. In all of these cases, publishers cited a lack of ad revenue generated by book reviews. And it is perhaps natural to posit a cause and effect — that as the space for traditional newspaper book reviews shrinks, the online world will grow.

...articolul poarta titlul sugestiv Battle of the book reviews. poate e prea tare spus. oricum, fiecare pozitie poate fi argumentata riguros si la limita, creditata cu incredere. eu optez pentru varianta "pipa pacii". argumentul meu este ca ambele modalitati de a vorbi despre literatura au teluri specifice, distincte, ce nu se prea intersecteaza si a le opune inseamna a compara pisici si caini.

critica literara traditionala, ca leac de literatura si ca culinarie de haut niveau ar trebui sa acopere aria de cititori traditionali, aia care cumpara inca carti de hartie, citesc reviste literare etc.

blogurile, din contra, patrund in zona e-bookurilor, a autorilor marginali, exotici sau exclusi din alte motive, din circuitul literar curent...

valorile celor doua modalitati de abordare a realitatii literare difera si ele. critica traditionala, grupata in jurul unor reviste sau edituri este autoritatea literara care va face trierea cartilor in functie de anumite criterii estetice, de scriitura, morale sau de alt gen. blogosfera, ca taram al libertatii literare, indiferenta de spatiu, traditii estetice, limita de semne sau linie redactionala, va explora literatura care ramane in afara acestor criterii.

tot de pe web, un interviu cu Iulian Ciocan in Tiuk, in care acesta explica motivele reintoarcerii la Chisinau, dupa studiile facute, stralucit, in Romania: "Or, ceea ce conteaza cu adevarat in literatura nu e locul in care traiesti, ci felul cum scrii." e reluarea frumoasei metafore noiciene despre Germania untului si despre spiritul filozofic care nu are neaparat nevoie de comoditati sofisticate pentru a crea...il admir pentru pozitia asta, in parte pentru ca are si niste valente ce-mi alcatuiesc o buna parte din autobiografie...

« L’avenir du livre »

« L’avenir du livre »
Este titlul unei conferinţe publice organizate la 22 februarie 2007, la Paris, de Direction du Livre et de la Lecture (DLL) şi de Centre national du livre (CNL) în cadrul proiectului « LIVRE 2010 ».
Multe emoţii, ploaie de citate din Proust, Borges, Elias Canetti, Elizabeth Eisenstein şi mulţi alţii. Bruno Latour şi Marcel Gauchet au fost cei mai lucizi. În special intervenţia lui Latour a avut darul să pună lucrurile la loc. Fără a intra în detaliile percepţiei cărţii, fără a diseca relaţia intimă carte-cititor, Latour a redus cartea la un simplu suport al cunoaşterii. Ca suport, cartea ar trebui să îndeplinească nişte condiţii: accesibilitate, viteză, lejeritate a percepţiei etc. Ei bine, suportul este un mecanism tehnic. Nu păstrezi căruţa pentru că ai o relaţie mai specială dar treci la automobil propriu, dacă vrei viteză. La fel şi cartea, dacă vrei viteză a percepţiei, vrei viteză a livrării, utilizezi alte suporturi: digital, video, audio etc. Sunt lucruri care trebuie transportate rapid la destinaţie, ca nişte alimente cu termen scurt de păstrare (noutăţile ştiinţifice din toate domeniile), altele pot fi consumate pe îndelete (romane, poezie). Altfel zis, migrarea unei bune părţi a literaturii spre suportul digital, spre le numerique nu e o catastrofă, e doar un proces de purificare a cărţii de elementele improprii. Dispariţia cărţii este o iluzie, vor dispărea doar unele conţinuturi şi valenţe ale cărţii, care îi sunt străine, dar, de nevoie, sau prin forţa împrejurărilor au fost nevoite să paraziteze pe carte. Personal, prefer filmele documentare istorice, sunetele de epocă (acolo unde este posibil), înregistrările video sau foto, decât cărţile lungi, uneori plicticoase sau inutile. Câştig viteză în a evalua lucrurile ce merită a fi studiate atent şi cele care trebuie trecute cu vederea. E normal, nu? Pe de altă parte, nu ne putem aştepta la o digitalizare, audio sau videoconversiune a „Micului prinţ” sau a „Criticii Raţiunii Pure”. Sunt domenii diferite, care însă au mers împreună până la un punct. Ce mai, Bruno Latour vă va explica despre ce e vorba. Mai bine decât mine, un biet tălmaci. J
Fragmente:

Assia DJEBAR sau Wikipedia: « Je pourrais dire que l’avenir du livre, c’est qu’il arrive à garder de l’oralité, de l’oralité de la parole dont il est à la fois un miroir et un conservateur. »
Bruno Latour sau Wikipedia: « . On s’apercevrait que la diversité extraordinaire des supports, dont l’écran n’est qu’un des éléments, nous permet de produire des connaissances, des interprétations ou de les utiliser de mille façons. Il y a toujours une diversité extraordinaire. On a à la fois un cahier Clairefontaine et un abonnement à un journal, qui d’ailleurs prend aujourd’hui de plus en plus une double forme. »
« La notion de livre doit être complètement éclatée, puisque ne survivra pas tout. Je ne dis pas « Dieu reconnaîtra les siens », mais le numérique reconnaîtra certainement les siens. »
« En résumé, en tout cas pas dans le domaine de la grande littérature, mais dans celui de la petite littérature, il s’agit d’une écologie assez complexe, que l’on pourrait appeler une sorte de plateforme multimodale, dont le livre n’a été que l’un des amalgames, un reposoir provisoire, mais dont les fonctions continuent toutes avec des trajectoires très différentes. Cela n’a pas beaucoup de sens d’acheter encore l’Encyclopedia Britannica qui va occuper la moitié d’un rayon, alors que vous pouvez l’avoir sur l’écran. Mais cela ne veut pas dire que l’on n’achètera pas les livres et les romans de Mme Djebar et que nous n’allez pas en même temps prendre des notes sur un post-it à l’intérieur de votre cahier Clairefontaine, tout en lisant un livre. C’est l’ensemble de ces fonctions que nous avions amalgamées et qui se trouvent maintenant avoir des destins différents, que nous devons suivre avec beaucoup de soin en tant qu’universitaire, bibliothécaire, auteur, historien, etc. Mais ils ne permettent pas de nourrir un argument quelconque sur une crise de civilisation, étant donné que cette crise de civilisation a commencé avec le caractère mobile et continue avec les zéros et les uns de nos écrans.”
Denis OLIVENNES : « Je voudrais simplement noter une considération beaucoup plus pratique et qui me paraît être importante. Des criminologues américains très sérieux ont fait des études statistiques, incontestables, scientifiques et rigoureuses. Ils ont démontré la chose suivante : plus vous disposez de mots, moins vous êtes enclin à la violence sur vous-même ou sur autrui. Et pour disposer des mots, il faut évidemment lire. En gros, les criminels qui peuplent les sociétés des prisons américaines ont un vocabulaire qui se situe entre 100 et 200 mots. Au-delà de cette limite, on sort de cette violence. Autrement dit, la disposition du langage qui nous vient de l’écrit est la meilleure façon de sublimer les pulsions violentes qui sont en nous et de nous réconcilier avec nous-mêmes ou avec autrui. Je crois que cette raison-là est peut-être de toutes, celle qui doit nous inciter à protéger l’écrit. Il faut donc le faire »
« On ne peut pas dire qu’il y ait jusqu’à présent de crise du livre comme il y a une crise du disque. Et pour l’instant non plus, il n’y a pas de dématérialisation du livre, à la différence de ce qui se passe pour le disque ou pour le film. Effectivement, les supports physiques de la lecture du film ou du disque vont progressivement disparaître au profit des fichiers. Pour l’instant, ce n’est pas le cas pour le livre. Est-ce que cela ne sera pas le cas durablement pour le livre ? Je n’en suis pas certain. Si j’avais à parier là-dessus, je ne le verrais pas. On peut raisonnablement penser que le téléchargement affectera un jour aussi le livre et que l’objet physique du livre va disparaître. Mais est-ce une question essentielle ? Pour moi, premier libraire de France, c’est effectivement une question importante. Mais pour la sauvegarde de l’écrit, je ne crois pas que cela soit une question essentielle. Parce que ce qui va demeurer, c’est l’immatériel, c’est le contenu intellectuel, quel que soit le support sur lequel ce contenu s’exprime.”
Marcel Gauchet : « J’en arrive à notre domaine du livre. A première vue, on pourrait le croire largement épargné par le phénomène. Editeurs, libraires, critiques, bibliothécaires ne paraissent pas aussi directement contestés dans leur rôle ou dans leur fonction. Si ce n’est peut-être la critique, mais parce qu’ils sont pris dans la malédiction générale qui pèse sur les médias. Et pourtant, de manière sourde, de manière insensible, les professions de la chaîne du livre sont peut-être les plus profondément concernées par cette crise de la médiation. Parce que la technique met à l’ordre du jour l’horizon utopique de leur disparition. Grâce à l’Internet, virtuellement plus besoin d’éditeurs, de critiques, de libraires, de bibliothécaires.
Dans ce nouvel espace public, tout livre écrit a vocation à être rendu accessible à tous sans intermédiaire, et cela, gratuitement, hors de tout échange marchand et de toute structure commerciale. Ses lecteurs, il les trouvera grâce aux relais construits par l’intelligence collective des critiques naturelles que font chacun des usagers de la toile, faisant bénéficier les autres de leur expertise. Sans doute subsiste-t-il quelques problèmes de conservation et de patrimoine. Mais il n’y a guère plus à demander aux bibliothécaires que la mémorisation du patrimoine accumulé ait une superbe maintenance du réseau, qui pour le reste les laisse à l’écart de la relation du lecteur au livre.
Utopie, disais-je. Et je souligne le mot. Mais utopie dont on voit bien la pression qu’elle exerce à tous les échelons de la chaîne du livre. Qui t’a fait éditeur ? Qui te met en position de choisir ce qui dans la production te paraît digne d’être porté à la connaissance du public et valorisé ? Qui t’a fait critique ? Qui te justifie de donner ton avis plutôt qu’un autre ? Au nom de quoi es-tu justifié à vendre ceci plutôt que cela ? Toute librairie étant à la fois insuffisante dans son offre et trop peu neutre dans ses choix, au regard de la librairie universelle que chaque client a de par la technique dans l’esprit quand il franchit aujourd’hui les portes de n’importe quelle boutique du livre. Questions qui valent mutatis mutandis pour le bibliothécaire moyennant une légère adaptation.
Le cas du livre est doublement intéressant. D’abord parce qu’il met en lumière plus fortement que tout autre ce qui est au principe de cette crise générale de la médiation. Il est intéressant, ensuite, parce qu’il fait apparaître non moins fortement les limites de cette crise de la médiation. Ce qui est au principe de cette crise fondamentalement, c’est le phénomène d’individualisation qui travaille nos sociétés et qui remet en question l’ensemble des rapports sociaux et des structures collectives. Immense question que je ne peux faire plus ici que signaler, qui se résume dans la phrase que l’actualité nous montre au combien en avant : Et moi dans tout ça ? Voilà la question qui est à l’œuvre aux différents niveaux que j’ai évoqués. Si la chaîne du livre est dans le principe plus concernée que tout autre secteur, c’est parce que le principe d’individualisation a trouvé dans ce domaine, grâce à la technique, avec l’internaute, la concrétisation de la figure de l’individu pur, hors médiation, doté d’un accès universel à toutes les sources d’information et d’une capacité de toucher le monde entier par ses productions intellectuelles sans intermédiaire.
Internet, en ce sens, c’est le média absolu, la médiation qui supprime toutes les autres médiations, qui les rend inutiles. En même temps, d’autre part, les dimensions mêmes de ces possibilités illimitées font apparaître ce qu’il y a d’intenable dans cette disparition des médiations. Le même individu, auquel toutes les possibilités sont ouvertes, est aussitôt débordé par cette offre qui l’écrase et au milieu de laquelle il est perdu. Que lire ? Où chercher ? Comment s’y retrouver ? La destruction virtuelle de toutes les médiations en fait ressurgir l’impérieuse nécessité.
Ce pourquoi, si dans le principe, la chaîne du livre est la plus radicalement secouée. Dans les faits, elle est plutôt moins contestée que les autres. Parce qu’elle est le domaine où le besoin de la médiation se fait sentir avec le plus d’évidence. On est bien content de pouvoir compter sur les éditeurs pour vous épargner de tout lire, ce qui leur revient à eux. On est bien content de trouver des critiques, même si c’est mal au milieu d’une offre surabondante. Et on est bien content de pouvoir trouver des libraires et des bibliothécaires pour aider à vous orienter face à une multiplication immaîtrisable des sources.”


Textul integral al conferinţe poate fi tras de aici sau aici. Inregistrarea video a conferinţei poate fi descărcată de pe site-ul Centre national du livre: partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a.

Vonnegut si carnea plus reguli de comportament blogistic

La 11 aprilie 2007 a murit Kurt Vonnegut , un scriitor original, creator de literatura paradoxala... a fost petrecut in ultimul drum de eroii sai : Billy Pilgrim, Kilgore Trout si altii. printre necrologuri, cel mai bun mi s-a parut cel al revistei bulgare Kultura: "La 11 aprilie 2007, el (Vonnegut) a intors carnea primita in arenda acum 84 ani."
Blogul lui Tim O`Reilly lanseaza o initiativa pentru un cod de conduita al bloggerilor...
sumar:
1. Take responsibility not just for your own words, but for the comments you allow on your blog.
2. Label your tolerance level for abusive comments..
3. Consider eliminating anonymous comments.
4. Ignore the trolls.
5. Take the conversation offline, and talk directly, or find an intermediary who can do so.
6.If you know someone who is behaving badly, tell them so.
7. Don't say anything online that you wouldn't say in person.

bloguri...bloguri

am descoperit azi blogurile Vasile Garnet si Vitalie Ciobanu . pe primul il cunosc mai putin, este mai putin vizibil in spatiul public moldoveana, in vreme ce Vitalie Ciobanu este mai vizibil, mai auzibil (uneori face comentarii politice pentru Europa Libera). mi-a placut mai mult blogul lui Garnet, este mai poetic si poeticizant... de cand am abandonat ziaristica politica imi displac analistii politici...nu mai am nici rabdarea de a citi atent si lecturez articolele politice pe diagonala, fie ca sunt semnate de Traian Ungureanu, fie Vitalie Ciobanu sau altul...
alte bloguri interesante - Vladimir Bulat , Savatie Bastovoi (in proiect).