scriitori si eroi

Un scriitor francez a avut parte de o trăire de dragul căreia unii dintre noi şi-ar jertfi ceva din anii de viaţă: s-a întâlnit chiar cu eroii săi. Iată o legendă, sau dacă vreţi un subiect pentru o povestire pe care un literat genial (desigur necunoscut încă) ar putea-o transforma în monument de literatură. Deocamdată nimic din toate astea: scriitorul de care e vorba, Pierre Jourde, a transformat întîlnirea într-un subiect de investigaţii penale... Pierre Jourde a fost agresat de locuitorii unui sătuc pe care i-a descris în unul din romanele sale, « Pays perdu ». Tipii au fost total nemulţumiţi de maniera în care au fost zugrăviţi, de dedesubturile, tabu-urile, gesturile şi gândurile ascunse descrise cu sârg şi pedantism de Jourde.
Imi vine greu să mă pronunţ, arta este artă. Tipii m-au surprins că au citit măcar cartea şi s-au chinuit să ghicească feţele din dosul măştilor literare. Mai vezi aşa ceva în satele noastre ? e bine că încă îl ţin minte pe Eminescu şi creangă ! Dar, uneori, scriitorul păşeşte graniţa (juridică dar şi morală) dintre public şi privat ; între spaţiul intim, pe de o parte, în care individul X poate fi oricum – sincer sau prefăcut, avar sau darnic, pacifist sau războinic, este dreptul său şi spaţiul public în care acesta păstrează limitele unei decenţe, nu este violent şi nu încalcă codul de conduită. Scriitorul în acest caz este un agent exterior care impune individul X să scoată afară intimitatea, să se expună în văzul lumii în pielea goală. Un teorism soft, aş zice eu. Poate nu am înţeles ceva, dar cred că, împreună cu problema artei mai există şi alta, a umanului, a dreptului acestuia la o autonomie. Mă rog, localnicii agresori au fost sancţionaţi de justiţia franceză, dar...