Se afișează postările cu eticheta gasesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gasesc. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 august 2007

Eminescu, Creanga, salam...

În România Franz Kafka „vinde” băuturi alcoolice. La Chişinău, Eminescu şi Creangă sunt invocaţi pentru a vine cârnaţi şi mezeluri... Ieri, la ProTv Chişinău, am prins un spot în care „măscăriciul” Gheorghe Urschi, care şi-a legat numele de majoritatea mărcilor comerciale (şi privatizaţionale), declama un fragment din celebrele scrisori ale lui Creangă către „bădia Mihai”:

- Vino, bădie Mihai, să-ţi gătesc cârnăciori şi cotlete (prinosul basarabean în corespondenţa creango-eminesciană) la grătar, să...etc. de la „Carmez” Chişinău.”

Adicătelea, dacă tot se vând bine politic şi aduc voturi, de ce n-ar vinde şi nişte cârnaţi? Oare e atât de mare distanţa dintre cârnaţ şi politică?

Nu ştiu dacă invocarea unor simboluri literare sporeşte vânzările la cârnaţi sau la salam „Codru”, dar dezvirginarea, de către piaţă, a spaţiului „sacru” al memoriei culturale (pentru cine nu ştie, Eminescu şi Creangă sunt pietrele de temelie ale discursurilor identitare de o parte şi de alta a Prutului) este o noutate pentru Republica Moldova.

Într-un viitor nu chiar îndepărtat includerea numelor literare în manualele şcolare s-ar putea face şi în baza prestaţiei pe piaţa vânzărilor mărfurilor şi serviciilor a autorului... Adică în conformitate cu indicele de vânzări. Adio discuţii în privinţa „conţinutului ideologic” al scrierilor unui autor, vom opera cu cifre, milioane de lei sau măcar cota de piaţă. Autorii deja incluşi în manuale au un avantaj cert: cel de a fi „pomeniţi” şi trecuţi prin memoria şcolară...

Posibile sugestii pentru departamentele PR ale companiilor din Moldova şi aiurea:

Spiridon Vangheli şi „Guguţă” – se recomandă la sporirea vânzărilor articolelor de pielărie, accesorii pentru cap, căciuli, cuşme...

Vasile Alexandri şi „Pastelurile” – pe durata promoţiilor colecţiilor vară-toamnă, tomnă-iarnă, iarnă-primăvară a caselor de mode, sau pentru companiile ce se ocupă de comercializarea lemnulu...

Nicolae Labiş şi „Moartea căprioarei” – pentru vânzarea sistemelor de irigare („Seceta a ucis orice boare de vânt...”) sau pentru comercializarea articolelor de îmbrăcăminte confecţionate din materiale artificiale, ce nu pun în pericol viaţa animalelor...ori, în caz extrem, pentru sporirea vânzărilor la apa minerală ( „Ciuturile scot din fântână nămol”)...

Grigore Vieru şi „Cămăşile” – bună publicitate pentru orice magazin de textile bărbăteşti...

Geroge Bacovia şi „Plumb” – campanii sociale de sensibilizare a opiniei publice şi de reducere a furtului metalelor preţioase din liniile electrice de tensiune înaltă...

Alexandru Macedonski şi „Noapte de decembrie” - pentru campaniile sociale împotriva traficului de femei basarabene în Orient („Şi moare emirul sub jarul pustiei”)...

Mircea Dinescu şi „Moartea citeşte ziarul” – a se completa: Moartea citeşte ziarul nostru. Spotul e gata.

Alte idei?




marți, 14 august 2007

hoti de hoti

Hoţul care-l fură pe un alt hoţ poate fi considerat un om cinstit ?
A apărut prima biblioteca virtuală din Moldova - http://www.library.md/... m-am gândit că este o apariţie tocmai bună de salutat, de aclamat şi considerat, cu toate formalităţile de rigoare incluse (înţelege surle, trâmbiţe, colaci soare şi aplauze
)

Am sperat că noul site va contribui cumva la difuzarea unor cărţi ale autorilor basarabeni (pentru că Uniunea Scriitorilor din Moldova n-o face şi nici autorii înşişi) , că va fi un analog al lib.ru ... că va coborî luna de pe cer şi o va dărui cititorilor lacomi, că...

O vreme tipii nu au activat, ziceau că încă lucrează la design, la concepţie...intru zilele astea şi văd că au terminat şi concepţia şi celelalte chestii de design...

ei, mă gândesc, să vedem ce cărţi au, poate găsesc ceva şi pentru gusturile mele...
mă loghez (mă înregistrasem anterior) şi minune!, văd că au pus ceva nou...mai ales în „poliţa” Literatură Artistică... mă uit, sunt aceleaşi cărţi pe care le gaseşti free pe net...doar că, se cer bani...5 euro, 10 euro, sau chiar 15 euro..

Măi-măi, cât sunt de şmecheri... au si o lista a cărţilor ce vor fi puse în curând pe site:
lista 1
lista 2
Toate cărţile sunt furate de pe site-uri precum digibook si scribd
şi revândute...nu ştiu dacă s-a prins cineva. Designul site-ului este impecabil...

Acum, morala fabulei: tipii fură nişte cărţi pe care le vând. La rândul lor şi cei care scanează sunt, din punct de vedere juridic (pe cine interesează?), hoţi. Chit că o fac din motive nobile...

joi, 19 aprilie 2007

replici...generatii

"din păcate n-a fost nici
de data aceasta un dialog al vârstelor
şi asta pentru că tu nu ai organ pentru glumă
pentru joc, pentru ridicol…"

un fragment dintr-o poezie a lui Vasile Garnet, o replica intarziata la "discutia" literara dintre generatiile de scriitori ale Basarabiei...un truc retoric dragut, care arunca peste bord atat pe Lenin cat si postmodernismul - cele doua mari argumente ale disputei ce s-a consumat in ultimii doi-trei ani.