Blog si bloaga

(bloggeri vs scriitori II)

...Am renunţat la forma axiomatică utilizată în prima parte a temei Bloggeri vs Scriitori. Mi s-a părut oarecum uscată şi rigidă. În plus, nu vreau să fie trecut în rândul maniheiştilor filozofici: nu-mi plac clasificările în alb şi negru.

Blogul, zic eu, este ziarul pe care fiecare şi-ar dori să-l citească zilnic. Altfel spus, blogul nu ar fi cartea, tabloul, muzica clasică sau bucata de granit cioplită pe care un om ar vrea s-o admire, în tihnă şi meditaţie, ci altceva. Pentru a înţelege un blog trebuie să înţelegeţi ce e aia ziar, revistă. Pentru a concepe relaţia blog-carte, bloggeri-scriitori, trebuie să pornim de la relaţia ziar-carte, ziarişti-scriitori ş.a.m.d.

Nu pretind că spun mare lucru, dar am intenţia de a înlătura nişte confuzii durabile care generează frustrări în ambele tabere (ziariştii reping bloggerii din motivul că nu respectă „deontologia profesională a jurnaliştilor”; scriitorii, la rândul lor, incriminează bloggerilor că ar fi superficiali, potenţiali scriitori rataţi şi, că ar compromite câmpul artistic etc). E o neînţelegere dublă aici, pe care mă gândesc s-o clarific.

Contradicţie: dacă blogul este un soi de ziar, de ce autorul lui citeşte şi ziare? De ce nu-şi este suficient?

Răspuns: pentru că blogul este ziarul propriu, ziarul-ideal pe care fiecare şi-ar dori să-l citească zilnic, iar lectura celorlalte îi ajută să se poziţioneze mai bine, să se delimiteze, să-şi construiască de unul singur acel liant cu lumea şi...îl alimentează cu informaţie, cu hrană informaţională. Blogul este ziarul cu care ai dori să-ţi bei cafeaua, să priveşti un meci de fotbal, să consumi cîrnaţi de Pleşcoi sau palincă. Este aperitivul care te pune pe picioare, acel „Bună dimineaţa!” care te trezeşte şi îţi dă hrană intelectuală pe toată ziua, vasul informaţional şi spiritual în care se vor depune restul senzaţiilor şi trăirilor de peste zi...

Ziarele, pot fi de tot soiul, de toate categoriile, pot fi diferenţiate pe criterii de profesionalism, obiectivitate, seriozitate sau creativitate, sau în funcţie de caracterul lor: de divertisment, sport, lecturi, de gândire, dar blogul este acel tip de ziar personal pe care îl scrii tu, este Eu-l care imprimă unitate psihologică şi intelectuală trecerii timpului numită zi. Blogul este ştirea, articolul cu care ai vrea să fii trezit dimineaţa.

Mi se pare oarecum frivol antagonismul ziar-carte, asta din motivul că nu-mi place gândirea în alb-negru, dar şi din ideea mea că faptele şi procesele sociale nu se aşează în perechi antagoniste ci mai degrabă pot fi ordonate de-a lungul unui continuum cu trecere liberă în ambele direcţii.

E, ziarul şi cartea, blogul şi cartea, pentru că asta e tema iniţială a reflecţiilor mele, îmi apar ca fiind două procese individuale situate în două puncte diferite ale acestui continuum, dar nicidecum opuse.

Diferă prin natura şi esenţa lor, nu însă prin vre-un statut ontologic diferit.

Blogul (ziarul) este situaţia existenţială a omului în lumea concretă, încercarea lui de a stoarce sens din trecerea timpului, actul prin care „fură” de la cotidian cărămizi pentru un viitor, procesul prin care îşi dobândeşte focul intelectual la care se încălzeşte, trăirea de către individ a timpului istoric concret, a cotidianului, a clipei. Prin aceasta, blogul este legătura omului cu lumea, nu ruptura lui cu ea, aşa cum sugerează unii falşi iconoclaşti ai „autismului virtual”. Blogul, ca şi ziarul este cordonul ombilical care leagă omul de un real anume. Blogul este deci procesul lent, sinuos şi dificil de creştere a individului, nu ţelul (cum este cartea). În acest caz, blogul este un proces „biologic” de dezvoltare a individului, a cărui finalitate ar putea fi cartea sau oricare alt proiect intelectual personal. Blogul – metabolismul zilnic prin care stomacul nostru intelectual digeră alimentele culturale, spirituale, intelectuale, religioase, economice, politice, tehnologice sau de alt gen.

Nu avem de ce să ne indignăm că blogul este nereuşit, că nu are caracter de carte sau că nu ar fi îndeajuns de rupt de cotidian, că nu este „estetic”, că e prea trendy, cool sau hippy. E ca şi cum ai reproşa unui ziar că este prea cufundat în noroiul clipei contingente. Blogul şi eternitatea sau gloria literară sunt contradicţii în termeni, realităţi de alt ordin. Blogul este calea (presărată, aşa cum se cuvine, cu etape, porţiuni, multă transpiraţie şi desigur, suficienţi şmecheri şi ispite care încearcă să te întoarcă), Tao spre creaţie, spre Universal, dar ca orice cale, are şi noroi, şi praf existenţial, şi cotidian trivial, şi multe altele...

Ieşirea din universal se produce abia prin finalizarea procesului de maturizare, prin coacerea fructului, adică prin depăşirea blogului, prin ieşirea din cotidian. Universalul nu se poate face decât printr-o rupere a legăturii cu particularul, cu cotidianul futil...

Blogul (ca şi ziarul) - trăirea concretului, construcţia publică a Eu-lui. Şansa unui blogger: să se maturizeze între pereţii de sticlă, să fie permanent sub observaţie şi să primească „apa vie” a colaborării cu ceilalţi.

Blogul nu poate fi citit în afara evenimentului cotidian, la fel cum indigestia nu poate fi tratată fără a se vedea ce s-a consumat în ziua concretă, nu ce mănâncă omul în general.

Cartea – ieşirea din concret, universalizarea singularului (chiar dacă o carte povesteşte despre un eveniment unic, ea îl separă de context, pentru a-l prinde, îl captează în mii şi mii de gratii teoretice pentru a-i divulga cauzele şi urmările). Situaţie anistorică. Construcţia unor situaţii-tip, hărţi existenţiale care pot fi „citite” şi „jucate de mii de ori” fără să fim nevoiţi să apelăm la cotidian („Banchetul” lui Platon, Biblia sunt citite de peste 1000 ani, fiecare lectură fiind un nou eveniment, un ziar, un „blog”, nu însă şi o modificare a cărţii, care rămâne deschisă pentru noi lecturi şi interpretări, pentru noi bloguri – vezi, bunăoară iniţiativă interesantă a Gramos-ilor: „Să citim împreună „Etica Nicomahică” a lui Aristotel).

va urma