pietre

Am avut o discuţie „fierbinte” la Biblioteca Naţională pe marginea unui post mai vechi al meu, ce relata o suită de impresii culese la deschiderea Salonului Internaţional de Carte. Partea proastă a discuţiei e că nu ne-am prea ascultat şi înţeles reciproc. Ne-a fost uşor să dialogăm despre probleme concrete, dar mult prea greu despre probleme mai generale, precum ar fi statutul meu de blogger, confidenţialitatea surselor de informare şi garanţiile ei...

Încerc să refac punctele-forte ale discuţiei :

- mi s-a reproşat că nu avem dreptate când spuneam : « Măcar „Harry Potter”, ală nou, de-ar fi fost prezent pe tarabe: aveau jurnaliştii noştri despre ce scrie. » Cică a fost, şi, personal, sunt gata să rectific după prezentarea probelor.

- Cică fetele nu au fost obligate să îmbrace acele rochii de pomină, ci doar rugate... Nu pot să mă pronunţ asupra diferenţei, în mediul instituţional, dintre cei doi termeni. Bănuiesc că nu e prea mare. Mi s-au oferit garanţii că sursele mele de informare nu vor fi pedepsite – „doar să ştim, să n-o mai rugăm.” Am şi un act scris, zic să merg să vorbesc cu persoana în cauză, dar nu pot s-o pun în pericol... Am gafat când am plasat pe web poza cu fetele alea. Una din ele mi-a zis că nu aveam dreptul de a plasa acele imagini fără acordul lor, într-un context negativ. Mă iertaţi, fetelor, dar să ştiţi că nu voi eraţi vizate, ci articolele alea vestimentare...Acum voi scoate poza şi o voi înlocui cu alta... cu scuzele de rigoare.

Totuşi...

Există ceva confuzii care complică dialogul dintre instituţii şi persoane particulare.

Primo, atunci când zici ceva despre o instituţie precum Biblioteca Naţională, ţi se reproşează că dai cu barda în cultura neamului... Confuzia aceasta aşează instituţiile într-un orizont intangibil, învăluit de o aură sacră pe care nu poţi s-o discuţi decât cu riscul de a o profana... Altfel spus, a te întreba asupra performanţei instituţionale a Bibliotecii este egal cu a distruge cultura naţională – un silogism căruia nu-i înţeleg originea.

Fără îndoială, biblioteca naţională este unul dintre simbolurile culturii naţionale, la fel cum sunt teatrele, cinematografele (acolo pe unde mai există), sălile de concert etc... Sunt lucruri pe care nu le neg...

La fel de adevărat, însă, este faptul că Biblioteca Naţională are şi o existenţă profană, laică, de instituţie, de structură de stat şi punerea ei în discuţie, ca organizaţie, este un act gratuit de exercitate a drepturilor cetăţeneşti şi nu pângărire...

Când am sugerat ceva îmbunătăţiri la capitolul marketing, nu am avut treabă cu cultura naţională, nici nu am dorit s-o „distrug” - am propus doar sugestii de marketing, şi pentru a discuta aceste sugestii trebuie să rămânem în domeniul marketingului, nu în cel al semioticii patriotarde...

Secundo, instituţiile trebuie să se arate mai înţelegătoare cu noi, cetăţenii aiuriţi, care nu-i lăsăm să doarmă. Şi aici iar sunt câteva confuzii. Ca instituţie, Biblioteca Naţională poate să depună ca mărturie un anumit soi de obiectivitate, o anumită vizibilitate socială şi instituţională credibilă. De cealaltă parte, cetăţeanul nu se poate aduce ca argument decât pe sine însuşi, nu poate să depună decât dovada propriei subiectivităţi... În cazul meu, cetăţean mediu, care nu am adăugat, încă nici o virgulă la panteonul culturii naţionale, aşa cum mi s-a reproşat, ar trebui să se ia în consideraţie faptul că am şi propus ceva în loc, nişte strategii marketing, nişte autori colea... Mi s-ar putea reproşa că nu cunosc dedesubturile imposibilităţii participării lor, dar nimic mai mult...

În fine, o a treia confuzie, este un joc de "a vorbi-a nu vorbi", de "a spune - a nu spune". Mi se zice: Biblioteca naţională n-o să coboare la nivelul dumitale pentru a-ţi răspunde pe blog, nu dorim să-ţi facem rating... Pif-Paf! Pe de o parte deranjează un anumit „caracter public” al discuţiei şi faptul că impresiile sunt difuzate, pe de altă parte, biblioteca naţională stă deasupra acestui „caracter public”...