Iancu Jianu şi editurile

Un protest iscălit de Cristian Bădiliţă, soţie şi prietenii săi, preluat şi de Pătrătosu, semnalează haiducia culturală a unor edituri româneşti, în speţă Herald, care s-ar folosi de practica traducerilor mediocre. Citez:

Texte scrise in greaca veche sau latina intra in cultura romana prin intermediul limbilor engleza sau franceza. Pastorul lui Herma, o serie de Evanghelii apocrife, Intelepciunea lui Solomon, Diatessaronul, Pistis Sophia (nici mai mult nici mai putin!), Cartea lui Enoh, iata doar cateva titluri, dintr-o lista ingrijorator de lunga, care au aparut la mai sus citata editura, traduse nu din limbile originale (greaca veche, latina, copta sau etiopiana), ci din limbi moderne, la mana a doua. Protestam vehement impotriva acestei fraude intelectuale de o gravitate fara precedent. Cumparatorii sunt pacaliti sistematic cu marfa de calitate zero. Aceste „traduceri dupa traduceri” nu pot fi folosite nici in scoli, nici in licee, nici in universitati. Dar ele ocupa rafturile in librarii si-l ademenesc pe cititorul cinstit, dar lipsit de competenta necesara pentru a discerne graul de neghina.

Să amintim aici şi cazul Humanitas, o editură mai prestigioasă decât Herald, cu tradiţii în realizarea unor traduceri fundamentale: Heidegger, Aron etc, dar care a călcat pe greblă prin noua traducere din Bulgakov, „Maestrul şi MargarEta” , cu o aberaţie chiar în titlu demnă de tipografia raională a unei fundături, semn că nici la curţile de boieri nu e mai bine.

Protestul cunoscătorului, legitim din toate punctele de vedere, sună oarecum deşănţat pe fonul retoricii triumfaliste a abundenţei traducerilor, a criticilor laudative de cartel…estetic, etic, filozofic şi profesionalist, Bădiliţă are dreptate, economic însă, nu.

Trecerea editării de carte din mâinile statului în cele ale capitalului privat, dipariţia statului ca unic jucător al pieţei de carte, în fine, liberalizarea pieţei de carte şi trecerea ei pe rulmenţi capitalişti impune afacerilor editoriale o altă logică decât cea a competenţei, a măiestriei şi a traducerilor calitative, autentice. E o iluzie să crezi că piaţa de carte s-ar sustrage modelului economic al tranziţiei, la care se adaugă două circumstanţe agravante: ruptura, pe durata unor ani buni, a cărţii româneşti de circuitul mondial al cărţilor şi ca consecinţă directă, prezenţa unor goluri prea mari şi prea urgente pe care fiecare editură le cârpeşte cum poate…

La fel cum economia de tranziţie a presupus diferite tipuri de haiducie financiară, fiscală, legală şi politică, editarea de carte joacă după reguli identice… În fapt, piaţa românească vinde cărţi nu pentru că ar fi bune, ci pentru că sunt noi. Trebuie să ne obişnuim cu asta: se vinde Noutatea, nu calitatea, nu meşteşugul…şi chestia asta va dura până găurile mari vor fi peticite cât de cât… Dincolo de această perioadă, ar trebui să demareze epoca normalitatăţii pieţei de carte, prin realizarea unor proiecte de traducere autentică, sub bagheta unor specialişti în domeniu…

Altfel, haiducia culturală este destinul culturilor care se deschid dintr-o dată spre lume… este saltul, industrializarea şi colectivizarea intelectuală rapidă, prin care aceste mici culturi încearcă să acopere handicapurile, întârzierile şi rămânerile în urmă…

Critica profesionistă este bună, dar uneori, prematură. Îmi amintesc că am lecturat „Don Quijote” în moldoveneşte (cu grafie chirilică) într-o traducere din… rusă, la fel şi „Faust”, „Robinson Crusoe” şi multe alte cărţi… erau oribile, dar altele nu erau. Acum, când lucrurile s-au mai aşezat, am posibilitatea să citesc aceste cărţi în ediţii mult mai bune, dar nu pot condamna editurile că ar fi făcut traduceri de mâna a doua… Făceau şi ele ce puteau pentru a umple golul cultural enorm…

Când? - e combustibilul care porneşte motorul vânzării cărţilor pe piaţa românească… Aş fi încântat să fie: Cum?, dar este prematur… Răbdare, deci, rabdare.

Studenţii, grija cea mare a domnului Bădiliţă, vor găsi şi alte ieşiri din impas. Vor consulta traducerile franceze, engleze sau germane autorizate, până se vor găsi edituri ce se vor declara gata să-şi asume riscul şi seriozitatea unor traduceri bune, care necesită TIMP (deficienţa acută a pieţei de carte românească) şi bani.