carti, cum se vand, cum se cumpara
Structura cererii de carte este poate indicatorul cel mai important al peisajului cultural moldovean. Orice laudatio excesiv, fiecare colivă culturală nemeritată este deconstruită de îngheţul cultural al pereţilor unei librării din oraş...
Nu divulg mare taină dacă spun că două treimi din cărţile expuse pe rafturi sunt „comandate” şi „consumate” de sistemul şcolar de toate treptele. Gimnaziul, liceul, universitatea – sunt cei trei piloni care menţin cererea de carte şi o alimentează, pe căi formale, informale, oficiale, neoficiale, legale, ilegale şi oneste. Indicatorii cincinali ai dinamicii editării de carte ascund o realitate tristă: creşterea s-a făcut din contul comenzii de stat pentru manuale gimnaziale şi liceale... Manuale, fişe, caiete, registre, agende, hărţi, atlase, crestomaţii, cărţi de lectură... Cam atât...
Biserica, mare editor de carte pe alte meleaguri, este quasi-inexistentă. Cartea religioasă se importă în temei din Rusia şi, mai puţin din România.
Restul cererii de carte se produce şi consumă în zona „casnică”, a serviciilor şi a divertismentului...Pentru casnici există o abundenţă de cărţi de gătit, fito-terapii, yoga pentru casă şi oficiu plus câte ceva despre florile de cameră şi pescuit, câini şi pisici. Zona serviciilor propune cursuri de limbi străine (în 24 ore, 2 zile, o săptămână, două luni, chineză, idiş, maghiară, suedeză), îndreptare pentru reparaţii, construcţia şi amenajarea casei şi ajunge. Divertismentul, de departe, stă cel mai bine pe picioare... Doar Daria Donţova ocupă 4-5 tarabe, alături se înghesuie Dan Brown, vieţile oamenilor iluştri, Dale Carnegie, Napoleon Hill, Bill Clinton plus puzderie de autori mărunţi, fără nume.
N-o să mai spun o taină dacă zic că bătălia pentru cursul de literatură română, care se dă încă în surdină, dar va trebui cândva dată de-a adevăratelea, este o luptă tot pentru cititori, pentru piaţă. Nefericiţii autori care nu au reuşit să intre în manualele şcolare în perioadă fondatoare a statalităţii culturale moldoveneşti, fac prezenţă infimă pe tarabe, adunând praf şi raze de soare, spre deosebire de unii confraţi, mai norocoşi care se vând pentru că au reuşit să intre în „biblioteca şcolarului” sau manualul de literatură română pentru clasa a IX.
Această structură a comerţului de carte este una bolnavă. Pe de o parte, orice autor care nu este inclus în programul şcolar, porneşte pe drumul literar cu un handicap, la orice carte, fie prima, fie a zecea. Din contra, veleitarii manualizaţi şi „şcolarizaţi” au trei paşi înainte. E ca şi cum ai porni un meci de la scorul de 3-0 pentru echipa scriitorilor din afara cursului şcolar... Pe de altă parte, poate lucrul cel mai important care trebuie spus, configuraţia specifică a cererii de carte în Moldova, cu şcoala şi statul ca fiind marii furnizori de comenzi, face nerentabile alte tipuri de carte, care nu sunt incluse în planurile de stat: filozofie, poezie, romane experimentale, eseistică, critică literară.
Asta ar echivala cu a spune că rentabilitatea unor autori nu ţine de valoarea lor literară, nici măcar de noroc sau relaţii clientelare, ci de o constituţie specifică a faptului literar instituţionalizat în Moldova. Soluţii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu