marți, 19 iunie 2007

web literar ...n +1

„Un veac de singurătate” face 40 ani. Autorul – 80. „The Chronicle Review” cerne deceniile ce (cam mulţi "ce"!) s-au scurs de la publicarea romanului. Printre altele, Marquez însuşi nu a permis ecranizarea romanului – „García Márquez wrote that Francis Ford Coppola offered to buy the rights to a cinematic adaptation. García Márquez declined, among other reasons, because he wanted Macondo not to be imprisoned in our imagination in the form of a set cast.” Nu ştiu dacă Marquez a avut dreptate. Înclin să cred că nu. Personal am văzut ecranizări extraordinare ale unor cărţi bune: The Unbearable Lightness of Being după Kundera sau The English Patient după Michael Ondaatje ori Solaris al lui Tarkovski după Stanislaw Lem... mă rog, este alegerea autorului. Pe de altă parte, autorul articolului aruncă, printre altele, un cui dureros: „single episode of a Mexican telenovela today is watched by far more people than all the readers of García Márquez's novel, maybe of his entire oeuvre.” Astfel, ieşirea pe ecran nu este un moft, ci o necesitate... Telelectura (inovaţia lingvistică îmi aparţine, cel puţin pentru limba română, în spaniolă Google îmi dă cel puţin 1020 rezultate) trebuie promovată ca fiind un act complementar, nu substituent al lecturii pe hârtie...
Le Monde se plânge că bacalaureaţii în literatură sunt tot mai puţini, la ei, în Franţa. Noi nu i-am avut niciodată, la noi toţi specialiştii în literatură sunt fie ziarişti, fie filologi. Filozofii sunt inexistenţi (via LL).
Fundaţia Soros Moldova a publicat un raport: Politica culturala a Republicii Moldova: de la schimbari la reforme si viabilitate (constatari, idei si sugestii ale oamenilor de cultura-participanti la 5 mese rotunde). Concluzia – cultura moldovenească se află în criză, statul „doarme”, oamenii de cultură nu se prea pot ajuta singuri, iar structurile vechi, de genul Uniunilor de creaţie sunt ineficiente.
Ilie Catrinoiu se războieşte cu romantismul. Nu fără succes, nu fără patimă.
Forumul moldova.net discută aprins despre rolul cărţii în procesul cunoaşterii. Întrebarea indirectă era: unde stă adevărul, în cărţi sau în afara lor? Polemica nu pare să se stingă încă, şi mai puţin probabil este să se ajungă la un punct de vedere comun.
Salman Rushdie a fost ridicat la rangul de cavaler de Regină. Pakistanul şi Iranul au cerut retragerea titlului pentru că: "atinge sensibilitatea musulmanilor" şi este un act de "islamofobie"...asta chiar e paranoia...cu acelaşi argument trebuie să interzicem întreaga cultură umană întrucât atinge sensibilitatea cuiva.

4 comentarii:

Lilia spunea...

"Telectura" e un fenomen degradant, zic eu. Sa fi fost scopul lecturii doar memorarea faptelor ori subiectului unei opere, aceasta ar fi binevenita. Dar nu e asa. Cartile dezvolta imaginatia, or asta e foarte important, mai ales pentru tinerii de azi, care vor cauta sa rezolve problemele societatii de miine.

vitalie sprinceana spunea...

telelectura nu trebuie perceputa ca un scop in sine ci ca un mijloc, o punte spre...carte.
simbioza carte-ecran nu e neaparat rea. cartea isi are meritele dar si neajunsurile ei, acelasi lucru poate fi spus si despre ecran.
cartea stimuleaza imaginatia, cultiva limbajul, dar ecranul poate oferi, in acelasi interval de timp mai multa informatie...care se asimileaza mai bine...

Klaus spunea...

Înclin să-i dau dreptate lui Marques. În filme ideile şi profunzimea sunt mereu jertfite pe altarul succesului comercial, inclusiv la Coppola.

Am văzut mai multe ecranizări oribile, decât reuşite (cu toate că nu pot să nu menţionez The Sheltering Sky de Bertolucci).

Probabil ca dupa film toata discutia in 99% din cazuri ar fi fos daca faza cu aruncatul penisului pe masa era prea indrazneata sau nu...

Nu cred ca are dreptate nenea cu compararea audientei unui episod de telenovela... Numai in URSS au fost, probabil peste 10 milioane de cititori ai romanului dat - de tarile hispanofone si Europa cu Japonia... Cred ca se aduna vreo 50 de milioane de cititori. Cartea are avantajul genera'iilor pe care le-a perindat.

Inovatia lingvistică nu-ţi poate aprţine pentru că e împrumut lexical :0

Ce sa mai critic?

Nu-s de-acord ca nu avem specialisti in literatura - avem. Sor-mea-i. Desigur ca acestia intra in filologie - e o clasificare doar.

Concluziile soroşilor sunt demne de văicăreala post-comunistă a oricăror zdrenţe rămase din clasele sociale - agricultorii vor ajutor de la stat, oamenii de cultură vor ajutor de la stat...

Oameni buni, treziţi-vă - rolul statului e să asigure securitatea si administrarea domeniului public. În rest - treaba fiecăruia. Oamenii de cultură, dacă nu au bani, să se ducă şi să spele blide 8 ore pe zi şi apoi să facă şi cultură, dacă au atâta talent şi dedicaţie. Pe Kafka nu l-a ajutat Uniunea Scriitorilor. Şi US nu a contribuit la apariţia nici unui Kafka la noi. Nu vreau ca taxele mele să fie folosite la întreţinerea artificială a unei clase de "oameni de cultură".

vitalie sprinceana spunea...

klaus, eu zic si cred si sper ca cultura va fi finantata, dar nu in modul in care se face acum, prefer sa vad indivizi care sa concureze transparent si deschis pentru sponsorizarea unor proiecte reale de carti, filme sau burse de scurta durata pentru realizarea unor studii. la sfarsit individul preda proiectul, si gata...participa din nou la alt proiect, tot in baza de competitie...
am activat ceva timp in interiorul Uniunii scriitorilor si cunosc viata de acolo, presupun ca la celelalte uniuni culturale e la fel..acuma, indivizii astia au un sediu, pe care-l dau in chirie cu plata si au un venit care pleaca undeva... nu s-au sinchisit macar un site oficial sa-si faca, biblioteca e intr-o stare deplorabila servind pentru bancheturi, petreceri in "familie".
eu sunt categoric impotriva unei asemenea practici...
pe de alta parte, statul ar trebui sa acorde facilitati fiscale unor agenti economici care instituie burse, sponsorizeaza reviste de cultura sau editeaza carti...