Ce mă deranjează în economia festivului este obligativitatea. În sărbătoare - caracterul de orizont ce se închide brusc în jurul unui jalon spaţio-temporal, capacul transcendental ce se închide implacabil în momentul când acele ceasului (ceasornicarul poate fi politicianul, preotul, activistul, poliţistul şi mulţi alţii) ajung în dreptul „cifrei magice”.
Solemnitatea nu se produce în scenă decât provocată de o violentare a ritmului firesc – fără scuturări „simbolice” care scot individul din contextul său şi-l încadrează într-o procesiune deja mărşăluindă. Paradox: mărşăluim chiar atunci când stăm pe loc!
Autoritarismul festiv este o armată organizată în mai multe divizii:
- temporală - logica calendarului cu zilele sale însemnate cu roşu, a Codului Muncii care specifică zilele de odihnă obligatorii, a galeriilor de sfinţi, a cronologiilor paralele (timpul agrar, netimpul urban). A săpa gropi în anumite locuri ale continuumului temporal, a crea găuri negre în făşia orelor şi minutelor, a însemna anumite duminici, zile de marţi sau miercuri…
- spaţială. A aduna cât mai mulţi individ într-un anume punct al spaţiului geografic sau social (Paştele e o sărbătoare religioasă, go home, înghesuiţi-vă în microbuze puturoase, transpiraţie, înghesuială, nu-mi sparge ouăle, ia în braţe copilul acesta, hai, că mai încape un om, să-l lăsăm în drum? – trebuie să ajungeţi „acolo” – acasă, în familie, lângă rude). Niciodată însă aici, unde eşti. Acel „ceva” căutat în sărbătoare nu eşti niciodată tu, nici nu se găseşte în tine – este permanent în altă parte, Undeva. Fiţi siguri, o să primiţi instrucţiunile „geografice” pentru reperarea acelui ceva!
- emoţională. În ziua Y trebuie să fii vesel. O anumită stare a psihicului este obligatorie. Vulgata pseudoreligioasă: în ajunul, pe durata şi ceva zile după sărbători, trebuie să fim mai buni (Prostie, trebuie să fim mai răi, mai puţin indulgenţi cu prostia din jurul nostru, cu blegia noastră, cu laşitatea and co!), mai toleranţi (înţelege mai prefăcuţi)…
- de comportament. Generalul Sărbătoare ordonă: faci asta, mergi acolo, te întâlneşti cu acela. Cu celălalt. Cu alţii. Trebuie să fii o particulă elementară cu traiectorie previzibilă (uită, amice, relaţiile de incertitudine ale lui Heisenberg, să fi cuantă ascultătoare).
- alimentară. Ouă roşii, post, cârlani, porc. Bere, cognac, rachiu, vin. Frigărui, sarmale, costiţe, cârnaţi, clătite. Cozonac, copturi.
Mai există şi alte regimente, plutoane (artilerie – ziarele (Cât ne va costa masa pascală?), genişti – vânzătorii din piaţă, sanitarii – şcoala, poliţia - de sărbători poliţiştii opresc mai degrabă indivizi ce nu sărbătoresc).
…Nu mă agasează neapărat obligativitatea – şi o relaţie voluntară liberă precum este dragostea sau prietenia, nu se poate lipsi de anumite forme de obligativitate ( ca să putem fi prieteni trebuie să… forţezi o disponibilitate, fie şi minimă), dar sunt vizibil şi inteligibil (cred!) iritat de faptul că sunt abuzat în cadrul acestui sistem de obligativităţi – pentru cele 4 ouă vopsite pe care le voi consuma duminică+luni+marţi, trebuie să plătesc cât pentru 10 în vreme normală; pentru a ajunge în spaţiul sacru (familia+satul natal+prietenii) e nevoie să mă înghesui într-un microbuz dărăpănat (unicul !) şi să mă închin ca la un Dumnezeu unui şofer semianalfabet, de ale cărui hatâruri depinde dacă anul acesta voi fi în rând cu lumea bună; pe durata celor două-trei zile de sărbătoare voi fi terorizat culinar (nu poţi decide să mănânci caşă de orz în ziua de Paşti, trebuie ouă, carne, altele);
În fine mă deranjează că patosul festiv şi economia ritualului vor curge prin circuite externe (culinar, mecanic, bahic), cumva aproape, dar totuşi pe alături de jaloanele interne (suflet, inimă, credinţă) cărora le sunt adresate.
Sursă imagine - Biz Networking - Esti Peshin’s Blog