n-o sa sting lumina!!!
Decolteu mă întreabă dacă mâine sting lumina, « pentru a arăta că îmi pasă de viitorul planetei. » M-a cam deranjat legătura forţată între o acţiune şi o valoare (nu consider prea evidentă relaţia dintre a stinge lumina şi virtuţile ecologice presupuse), la fel şi logica duală ce stă în spatele unei astfel de formulări (dacă faci X, îţi pasă, deci eşti cu noi, dacă nu, nu-ţi pasă, deci eşti Y, în fine, e o părere), dar m-am gândit să răspund.
N-o să sting lumina. Nici mâine, nici poimâine (asta dacă nu cumva şi Union Fenosa se alătură, fără voia mea, acţiunilor de prevenire a încălzirii planetare), nici în oricare altă zi a săptămânii, lunii, anului, vieţii. Asta pentru că:
- nu sunt de acord cu arhivele şi pre-condiţiile filozofice şi logice care fundează un astfel de tip de gândire. Cred că planeta e în pericol, dar nu cred câtuşi de puţin că a o cufunda în întuneric (în stare pură, ideea este: înapoi în copaci! Înainte, spre maimuţe!), fie şi pentru o oră, este o soluţie bună. Dacă călărim ideea până la consecinţele ei finale, ajungem să citim astfel grija ecologistă: o oră fără OM poate salva planeta! De ce doar o oră, de ce nu o veşnicie, pentru a asigura eterna curăţenie şi puritate a planetei? Să lichidăm omul în genere, protestul va fi mai eficient.
- apoi, problema nu stă în tehnologii şi în progresul uman în genere. Să învinuieşti progresul uman de toate relele e o idee proastă – el a fost conceput şi proiectat în afara unor valori ecologice. Nu sunt de vină tehnologiile, ci modul cum funcţionează ele. Rezolvarea ar fi nu abolirea tehnologiilor, ci optimizarea şi perfecţionarea lor: exemplele moldave sunt arhicunoscute – reţele inginereşti defectate, pierderi de reţea imense, randament scăzut şi industrie energofagă. So, pentru ca acţiunea să aibă un efect mai mare, şi de lungă durată, mergeţi băieţi ecologişti la Termocom, la Apă-canal, la CET-1 şi CET-2, întrebaţii ce fac cu banul public, cu banii privaţi care îi plătim pentru naiba ştie ce, când o să-şi perfecţioneze tehnologiile etc… Sunt întrebări pur ecologiste.
- în al treilea rând, îmi displac inflaţiile de griji şi exaltările ecologice de matineu, care durează două săptămâni înaintea „orei ecologice” şi 5 minute după. A te îngriji de soarta pământului e o constanţă, nu un moft, o necesitate, nu o chestie funny. Nu-mi plac ecologiştii cu ziua, cu ocazia, cu grantul sau de ocazie „electorală”. Ador însă activismul ecologic zilnic, cotidian, constant şi perseverent: mega, hiper, super ecologiştii din Chişinău tac prea mult, prea des, prea suspect pentru ca vocea lor să fie credibilă măcar o oră. Au tăcut când s-a distrus lacul de la valea Morilor şi în cei peste 15 ani cât n-a fost curăţit acel lac n-au organizat o acţiune de curăţare (câteva bărci, ceva furci, măcar să extragă de acolo ce e mai gros), s-au făcut a nu observa că parcurile, mândria Chişinăului de altădată sunt pe cale de dispariţie fiind vândute cu bucata pentru construcţii particulare, nu suflă nici o fonemă despre mirosul de rahat ce umple oraşul, că vorbesc şi sunt activi doar cu ocazia campaniilor electorale, că îi doare în cot că parcul auto al republicii este consitutit în parte din maşini cu vârsta de peste 20-30 ani – unul din principalii factori poluanţi etc…
- în al patrulea rând, pentru o mai bună soartă a planetei, a naturii şi a mediului ce ne înconjoară avem nevoie de altceva decât de chefuri, sindrofii şi hai-hui-uri colective. E necesar un re-cadraj mintal şi axiologic, o nouă educaţie ce ar favoriza apariţia unei conştiinţe ecologice. Chestia asta ar trebui gândită atât la nivel particular (fiecare pentru sine), cât şi la nivelul mai general al politicilor şi practicilor educative. O conştiinţă ecologică teafără se construieşte construită cu migală. Un prim pas ar fi injectarea programului şcolar cu ceva obiective educaţionale noi: educaţia pentru un trai sănătos (alimentaţie, igienă personală, sport), educaţia pentru timpul liber (o bună parte din consumul mondial de energie are ca sursă indivizi care privesc televizorul pentru că nu au ce face şi nu ştiu cum să gestioneze timpul lor liber), educaţia pentru un mediu sănătos, educaţia pentru relaţii sociale normale etc… Pentru asta însă nu e nevoie de lumânări, nici petreceri, ci de strategii educaţionale pe termen scurt, mediu şi lung.