joi, 5 aprilie 2007

Andrei Plesu, "Despre Inima"

un text-conferinta marca Andrei Plesu:


Andrei Plesu: Doamnelor si domnilor, îmi pare sincer rau ca unii dintre dvs. sunt condamnati sa asculte ceea ce urmeaza în conditii foarte incomode. Nici mie nu-mi convine aceasta situatie pentru ca stiu ca, de la o vreme, tot ce voi spune va fi taxat în functie de crescânda durere de genunchi si de talpi a celor care n-au gasit loc. Asa ca sunt pregatit pentru orice dezertiune.
Despre inima se vorbeste frecvent, e un loc comun al vietii noastre. În retorica simtului comun, ea e cuplata, de regula, la doua teme - cea a mortii si cea a amorului. Exista, de altfel, o ampla traditie culturala care asociaza cele doua teme. Avem, asadar, pe de o parte, inima clinica, cea cu care mergem la doctor de la o vârsta încolo, si inima romantica, cea care, prin experientele repetate ale palpitului sentimental, ne trimite în cele din urma tot la doctor, adica devine si ea clinica. Exista si una, si cealalta. Dar dorinta mea este sa vorbesc si despre alte specii ale inimii, poate mai complicate, despre care se vorbeste mai putin, dar despre care s-a vorbit foarte mult de-a lungul vremii pâna la un anumit moment.
Pe lânga binomul inima clinica-inima romantica, voi mentiona, rapid, si o alta asociere practicata de simtul comun: binomul inima-minte. Inima ar fi organul cu care ai trairi, cu care simti, cu care îti pasa de lume, iar mintea - organul responsabil cu gândirea, organul cu care întelegi si organizezi lucrurile. Mintea ar fi, deci, polul rece al fiintei noastre, iar inima - cel cald. Disjunctia este fara îndoiala artificiala pentru ca, în realitate, sentimentele nu sunt în mod necesar nearticulate, stupide, nereflectate, iar gândurile nu sunt necesarmente sterpe de afectivitate. Exista o coerenta, o logica a sentimentelor, dupa cum exista si un patos al ideilor. Gândirea nu e o chestiune strict intelectuala; pe de alta parte, centrele emotivitatii sunt pe scoarta, în creier.

textul integral

7 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc pentru acest text. E super! O zi buna!

. spunea...

Si eu iti multumesc pentru acest text :)

La mai multe lecturi placute!

Anonim spunea...

Ma numesc Daniela si nu stiu cum sa iau legatura cu dumneavoastra. Va admir extraordinar , va respect, va ascult cand va mai prind pe la televizor si va admir cartile. Sunt intr-o situatie disperata din motive politico-securiste si avand in vedere ca dumneavoastra ati avut un cuvant de spus in politica Romaniei cred ca m-ati putea ajuta si in acelasi timp poate veti afla si dumneavpastra lucruri pe care poate nu le stiati despre asa zisa democratie din Romania. Sunt o intelectuala care a lucrat 7 ani la SRI si 2 ani in preajma "doamnei" Ghervasuc sau Minca de la conservatori fara a avea nici o treaba cu politica.Am foarte multe de spus despre culisele conducerii in Romania, mizeria, imoralitatea si presiunea comunista si stiu ca dumneavoastra ma veti intelege. Poate veti avea si subiecte pentru ziarul la care scrieti articole.Adresa mea de e-mail este daniela749111@yahoo.com. As dori o intalnire cu dumneavoastra in functie de timpul pe care il aveti disponibil.

Anonim spunea...

Hello. And Bye.

Simon I. spunea...

Domnule Plesu,
simt nevoia acuta de a-mi impartasi amaraciunea cu D-voastra in urma intentiei unora (Antena-3)de a va "desfiinta" in functie de rateing-ul de la TVR-1.Este absurd si inexplicabil cum aceasta unitate de masura este folosita in aprecierea VALORII,din pacate inaccesibila "turmei".Din postura mea umila de reprezentant al unei nise de piata "meschine", cu rateing subunitar, simt nevoia dureroasa sa recunosc ca poate nu meritam sa ne vorbiti, cel putin nu din punct de vedere "contabil".
Va admir si va multumesc pentru geniul si eleganta cu care "levitati" deasupra noastra si va asigur ca nu sunteti SINGUR.
Toate cele bune !!....

Anonim spunea...

... domnule Andrei Plesu...va multumin ca existati.

Fericean Ioan spunea...

pai ce sa zic ar fi bine sa cumperi 3 suluri(nu stiu daca ajung) de hartie igenica sa te stergi la gura