luni, 13 august 2007

identitate...

Claude Dubar

„La crise des identités

Paris, PUF, 2003

Într-un limbaj mai simplu, criza identităţilor reprezintă creşterea neîncrederii în basmele pe care ni le spunem. Este vorba atât de poveştile descriptive (alea în care ne zicem cine suntem, de unde venim, cu cine venim, pe unde venim, ce-au mai făcut cei dinaintea noastră) cât şi de cele prescriptive sau normative (în care vorbim despre cum trebuie să fim, ce trebuie să facem pentru a păstra intacte firele invizibile ce leagă societăţile între ele, vremurile, generaţiile, limbile şi etniile). Regulile conform cărora au trăit părinţii noştri ni se par hilare, iar cele după care s-au condus bunicii – de-a dreptul ridicole. Suntem martorii unei mutaţii pe care Claude Dubar o numeşte „criză a liantului social” – contestarea tuturor instituţiilor odinioară legitime: familia, statul, politica, munca, naţiunea, religia... Hristos homosexual sau căsătorit, familia – prostituţie în lege, statul – expresie a intereselor oligarhice sau ale maselor inculte, politica – acoperire legală a unor afaceri murdare, munca – o robie în lege, naţiunea – porcul social, pe care îl hrăneşti cu timpul tău liber, cu nervii tăi, cu entuziasmul tău, cu credinţa ta, iar el, nesăţiosul, îţi dă cu piciorul, ba încă îţi cere şi viaţa – toate aceste atitudini exprimă o discontinuitate, o ruptură în şirul de simboluri fondatoare care asigurau dublul efect al socializării: interiorizarea ordinii existente şi transmiterea ei mai departe, în şirul generaţional.

În fapt, ruptura nu s-a produs din cauza reevaluării unor evenimente istorice îndepărtate sau a unor acumulări de dovezi despre timpurile mitice – chiar dacă ştiinţa a reuşit, în parte, să facă şi acest lucru, efectele de senzaţie ale „redescoperirilor” nu au depăşit comunităţile înguste ale specialiştilor.

Din contra, cauza „crizei identităţilor” trebuie căutată în evenimentele curente, în procesele care se derulează în contemporaneitate şi a căror martori suntem şi noi într-o dublă ipostază: de participant (direct/indirect, activ/pasiv) şi de observator. Fenomene precum lipsa de neînţelegere între generaţii proxime, între etnosuri considerate apropiate, golirea de conţinut a unor noţiuni mari precum progresul, umanitatea, binele absolut, Dumnezeu sunt rezultatul efectelor unor cauze situate în diverse straturi ale socialului, dar foarte aproape de momentul temporal în care ne situăm şi noi.

De ce maşina socială refuză să rumege materia primă pe care a suportat-o vreme de veacuri? Cine totuşi a rupt liantul social? Politicul? Economicul? Religiosul? Toate împreună? Unde e locul putred al marilor ideologii prin care au ieşit la iveală miniideologii de tipul ecologismului sau feminismului? De ce Hristos nu mai uneşte oamenii aşa cum o făcea odată şi de ce nu mai este simbolul absolut al suferinţei umane îndreptate spre dobândirea Binelui absolut, spre răscumpărarea slăbiciunilor omului?

Răspunsul stă în diferenţa dintre Hristos cel de pe icoană şi cel din revista cu manga sau comixuri, între stânga apocaliptică a lui Marx şi cea confortabilă a lui Brejnev, între femeia construită după tiparul celor trei K (germ. Casă, copii, bucătărie) şi femeia prim-ministru sau activist, între minerul anilor 50 ai secolului trecut, care visa să-şi păstreze locul de muncă şi cel al „guleraşului alb” din veacul XXI, aflat în permanentă căutare, de locuri de muncă, de noi oportunităţi, în fine, între ţăranul european de la începuturile secolului XX, ce nu fusese niciodată dincolo de iazul din localitate, cel mult în capitala administrativă a unităţii teritorial-administrative, şi clasa mijlocie contemporană care călătoreşte permanent, de la un capăt al lumii la altul.

Noile evenimente (logica apariţiei şi dezvoltării Noului în viaţa noastră presupune ca acesta să apară întâi sub chip de Eveniment, apoi Cauză şi după asta Efect) – revoluţia industrială, cea informaţională, cele două războaie mondială, revoluţiile culturale ale sec. XX, mai 1968, Ford şi producţia în serie - au generat noi situaţii, noi alegeri care au generat la rândul lor noi evenimente şi tot aşa... un perpetuum-mobile social.

Slăbirea legăturilor comunitare (în care identitatea era gândită ca o genă socială, adică un lucru moştenit, învăţat odată cu primii paşi ai procesului de socializare) a dus la apariţia unor legături societare (în care identitatea se construieşte temporar în funcţie de o serie de variabile precum: CSP, adică categoria socio-profesională, orientarea politică, cultura, religia). Pe de o parte avem certitudinea că individul poartă în sine permanent aceeaşi identitate moştenită care se reproduce în mod constant de la individ la individ, de la generaţie la generaţie), pe de altă parte, pe braţul celălalt al balanţei există concepţia potrivit căreia individul posedă mai multe identităţi efemere, unele din ele (cea religioasă sau politică de exemplu, putând fi schimbate de câteva ori pe durata vieţii).

Criza identităţilor se manifestă în două direcţii: neîncrederea în vechile forme de identitate comunitare (statul, naţiunea, sexul) şi transformarea unor forme comunitare în forme societare. Una din marile schimbări a fost, bunăoară, trecerea identităţii sexuale din clasa comunitară (credinţa că identitatea sexuală este dată odată cu naşterea şi nu poate fi schimbată, că locul femeii în construcţia socială şi în familie este hotărât odată pentru totdeauna) la cea societară (sexul feminin este o punte, un cap de pod pentru construcţiile identitare, există mai multe identităţi feminine)... La fel este şi cazul identităţii de muncă, al celei etnice (absurdul moldovean: eu nu sunt român ca românii din România, sunt moldovean, dar totuşi sunt şi român din Moldova...)

Cam asta despre Dubar şi cartea lui...Ne întoarcem la oile noastre...Nu voi merge pe urmele lui Dubar care a dorit să epuizeze tema şi a strâns tot ce putea strânge, autori peste autori, concepţii peste concepţii, ci mă voi limita să despic câte fire ale „naraţiunii” ştiinţifice, cele de care mă împiedic şi eu...

Unu: după mărunţirea megaconceptelor precum naţiune, sex, muncă, limbă ce ne rămâne? Un individ atomizat, rupt sau în proces de rupere a legăturilor identitare, care...ce facem cu el?

Doi: ar fi interesant să vedem dacă criza poveştilor identitare nu este şi ea o poveste menită să promoveze un alt tip de poveste identitară, mai flexibilă şi mai discretă. Cine ar avea de câştigat din egalarea statului social şi ontologic al Bisericii şi al barului, al şcolii şi al bordelului, al identităţii etnice şi al pletelor lungi, al bluzelor largi şi al maiourilor cu Che?

Trei: ce poate un face un individ care a rupt deja toate legăturile tradiţionale şi nu mai crede în marile poveşti identitare? Poate fi trimis în Biserică? Nu, pentru că identitatea religioasă postmodernă nu e un dat: tipul poate merge într-un templu budhist sau într-o biserică, nu e mare diferenţă, oricum Dumnezeu este un concept sexist, urât şi care discriminează... Nici la scoală nu-l putem trimite, nici la fabrică... atunci unde?

Nu e greu să afli configuraţia spaţiului în care acest individ ar trebui să se simtă comod... Ni se dă punctul (adică individul izolat) şi vectorii deplasării lui (în orice direcţie, fără predilecţii şi ataşament special pentru vreuna, exclusiv în baza unor calcule pragmatice)... Ghici ciupercă ce-i?

Piaţa.

Individul postmodern, căci despre el e vorba, el fiind şi tipul cu criză identitară, se simte cel mai bine în piaţă, de fapt ele este crescut şi antrenat (prietenul nostru Houellebecq ştie ce ştie...) pentru piaţă, mediul său de viaţă este acela al transformării în marfă a tuturor valorilor, ideilor, lucrurilor... a vinde şi a cumpăra... iată-ne la omul unidimensional al lui Marcuse, străbătut de o linie majoră: piaţa...

În parte, vălul a fost dat la o parte involuntar de liderii europeni care, în graba mare a demonstraţiilor de înţelegere au redus UE la o piaţă comună – numitorul dorit al frământărilor identitare ale Europei...

P.S. intenţionam să pliez tema crizelor identităţii pe exemplul concret al emigranţilor basarabeni în Europa, dar amân plăcerea pentru mai pe rumă, atât din lipsă de timp, cât şi din raţiuni ce ţin de o insuficientă documentare...am în plan o relectură a lui Marcuse, după care voi reveni la tema identităţii, mai reuşit decât acum, sper...

2 comentarii:

Camiseta Personalizada spunea...

Oi, achei teu blog pelo google tá bem interessante gostei desse post. Quando der dá uma passada pelo meu blog, é sobre camisetas personalizadas, mostra passo a passo como criar uma camiseta personalizada bem maneira. Se você quiser linkar meu blog no seu eu ficaria agradecido, até mais e sucesso.(If you speak English can see the version in English of the Camiseta Personalizada.If he will be possible add my blog in your blogroll I thankful, bye friend).

Anonim spunea...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!